vineri, 30 ianuarie 2009

Pe sistemul monkey see, monkey do...

Am observat in ultimul timp o agravare a fenomenului acesta incredibil prin care orice afirmatie, cuvintel, text, etc, pe care il publici pe undeva este imediat luat cu copy-paste si pus pe la statusuri, about me-uri, descriptionuri, etc. In mod obisnuit, nu ma enerva sa vad cuvintele mele, sau pe ale altora, atribuite cu totul altor persoane, ce pretindeau ca speechul le apartinea, si ii reprezenta. Dar nu inceteaza sa ma uimeasca. Aceste personaje incapabile sa alcatuiasca un text singuri nici nu se mai obosesc sa schimbe vreo virgulita din vorbele altora, ci pur si simplu si le insusesc cu totul, iar daca li se atrage atentia macar sa scrie pe undeva, la subsol, after, or by X cutarescu, sunt cu totul iritati, pretinzand in continuare ca este opera lor. Am avut surpriza sa fiu chiar acuzata ca eu am copiat cuvintele altora, si apoi am incercat cu nerusinare sa-mi maschez fapta, dand vina pe ei. Oare e posibil sa te descrii prin cuvintele altuia, sa-i iei punctul de vedere, perspectiva, planurile, si sa te semnezi pe ele, dandu-le drept propriile tale pareri, scopuri si sentimente? Mi se pare inacceptabil. Cum ai putea pur si simplu, sa-ti descrii viata si interesele prin cuvintele altcuiva?Cator persoane le lipseste in asa hal personalitatea, originalitatea, imaginatia, si bunul simt? Cat de disperat sa fii ? Cum sa nu poti nici macar sa vorbesti singur, astfel incat sa fii nevoit sa metamorfozezi cuvintele altcuiva drept ale tale? Dar nici macar nu se mai obosesc sa le transforme, le iau pur si simplu de-a gata... Scrii ceva pe undeva, si apoi vezi o serie de texte care seamana izbitor cu ce stii ca ai asternut tu insuti pe undeva, ca si cum ai inspirat o armata de persoane sa gandeasca exact ca tine, intamplator cu aceleasi cuvinte. Si stilul de a scrie, si limbajul, si sintagmele. Ce coincidenta! Dar uite-nu e acelasi text, dom'le! Sunt alte cuvinte de legatura, alta ordine a paragrafelor....Are si alt titlu, clar!
Nu ar trebui sa ma mai uimeasca nimic, dar iata ca, uneori, nu ma pot abtine sa nu ma minunez de tupeul si cinismul unor specimene. Ma voi obisnui, promit. Am s-o iau pur si simplu ca un feedback pozitiv, caci nu ar mai copia daca nu li s-ar parea de calitate, si am sa imi continui viata linistita, ignorand copiile nereusite care umplu o lume de corpuri si capete goale, cu ganduri seci, ca niste papusi marsaluind in cautarea unui lider dupa a carui chip, gesturi si pareri sa se muleze.
Absolut patetic.

xoxo-AAI

14 comentarii:

kristofer93 spunea...

Textul ca textul, dar ce zici de o fotografie?

justAAI spunea...

E exact aceeasi situatie, poate mai grav, pentru ca, la cuvinte, se pot exprima mai multi in acelasi fel, dar la fotografii, e imposibil sa aiba doua persoane exact aceeasi idee si cadru. Cat de enervant poate fi sa vezi munca ta cu semnatura altcuiva?

kristofer93 spunea...

Mi s-a intamplat, de multe ori. Stiu cum e.
Ei - click folosesc o fotografie de-a mea in pliantul si in proiectul de consultanta pentru Carrefour.

Bineinteles ca nu m-a intrebat nimeni despre aceasta poza si evident ca am aflat abia atunci cand am vazut cu ochii mei.

E grav.

Anonim spunea...

hai ma lasi?:))
ai o problema

Anonim spunea...

Depinde de fotografie, foarte multi webdesigneri folosesc imagini gasite cu un simplu search pe google. Dar nu acelea sunt problema. Kristofer, tu scriai la un moment dat de logoul Arena Mall. Nu asta este problema. Adela, vad ca mare parte din ce scrii pe blog se refera la generatia obscena, neinspirata a zilelor noastre. Lasand la oparte textele de dragoste cu referire la marile case de moda, specimenele din zilele noastre chiar sunt mandre de ele atunci cand copiaza un text ce cred k le reprezinta. Pierzand vremea pe hi5 regasesc aceasi descrie, acelasi comentariu in nesimtire, iar lumea pare sa fie incitata de cate ori il gaseste. Romania va avea un viitor? Ma lasi :)) ?

Andra spunea...

Ai foarte mare dreptate, prea multa lume s-a obisnuit sa faca copy-paste cu lucrarile altora, lucrari poate scrise din adancul inimii. Sunt total de acord cu ceea ce ai scris.

justAAI spunea...

Ar trebui dati in judecata. E chiar asa de greu, oare, macar sa ceara voie, sa intrebe, sa puna un by altcineva si un link de la pg de unde a fost luata fotografia??

justAAI spunea...

Dearest ANONIM,

Serios? Ce problema? E grava?
Si cum sa te las? Te retin cumva? Sau poate te-am obligat sa citesti? Explica-te, daca ai ceva de zis, sau daca esti in stare. Si apropo, invata sa te semnezi, asa se exprima un punct de vedere.

xoxo-AAI

justAAI spunea...

Dearest Anonim2,

Sunt scandalizata de acest gen de specimene, si nu vad un viitor prea stralucit. Te las, daca tot vrei...

justAAI spunea...

Andra,

Multumesc pt sprijin, sunt sigura ca si tu te-ai lovit de problema asta. E absolut iritant!!

xoxo-AAI

Ioana spunea...

Draga Adela,

Ai dreptate! Insa aceasta solutie nu are nici o cale de scapare decat prin bunul simt al tuturor. Dar.. unde il gasim la aceste specimene? Important este sa continuam sa scriem (comentarii, articole, descrieri etc.) lucruri de bun gust, pentru ca toate site-urile sa se umple de lucruri frumoase, nu de injuraturi si alte tampenii. Macar acest serviciu sa il facem celor ce stiu sa copieze!
POate astfel vom sadi in ei putina eleganta, rafinament si cel mai important, bun simt.
(http://gossipalagia.blogspot.com/ te astept si pe blogul meu pentru a-ti exprima parerea)
Cam atat aveam de spus...
Pupici!

Ioana G.

justAAI spunea...

G. Ioana,

Desi nu cred ca se va schimba ceva in urmatorii 50 ani, pentru ca asta ar insemna ca generatia actuala sa educe generatia urmatoare, iar un om care nu este el insusi instruit nu poate instrui pe altcineva, te admir pentru ca speri la o schimbare la care eu am renuntat de mult timp sa mai sper. Am vazut k si caracteristicile tale seamana cu descrierea mea :). Continua sa gandesti asa.

xoxo-AAI

Roux spunea...

Da sa stii ca sunt de acord cu tine, doar in cazul in care acea persoana copie pentru ca i se pare de bun gust. Adica poate ca stilul tau, dau un exemplu, de imbracaminte sau felul in care scrii si gandesti ii face pe oameni sa doreasca sa fie ca tine. Mie mi se pare destul de frumos atunci cand observi ca cineva te copie. Bine, nu si atunci cand muncesti la un proiect si o persoana iti fura munca si isi pune semnatura lui pe munca ta.

XO

audrey spunea...

Oamenii care fac asa ceva vor sa para ceea ce nu sunt.Este dorinta asta de a impresiona...cu alte cuvinte sunt ipocriti.Si ce daca acele cuvinte nu le apartin?Sa sune bine,asta conteaza.Lumea cand va citi va spune:bai ce destept e!Cam asa gandesc aceste fiinte.Da,e trist cand te gandesti.Tot ce putem face e sa fim optimisti,iar schimbarea trebuie sa inceapa cu fiecare din noi.