Vedem peste tot in jurul nostru acest fenomen. Domnisoare tinere, frumoase, care ar trebui sa fie preocupate de a-si face un viitor stralucit, au ca part-time job sa se orneze ca niste braduti de Craciun si sa bata mallurile, cafenelele si cluburile in speranta de a atrage atentia vreunui baietas cu care sa se cupleze pentru una, doua, trei saptamani, cateva luni maxim, apoi sa se desparta, sa sufere enorm cu versuri lacrimogene la status pe mess, ca apoi sa treaca la urmatorul.
Se machiaza strident, cu cat mai mult negru si cu cat mai mult sclipici, care se regaseste si in imbracamintea de obicei sumara, si fac ronduri prin oras, in haite, cu genti pe care nu stiu sa le poarte pe mana, creand o imagine hilara in care bratul sta dizgratios, incurcand circulatia. Genul ,,stupid girls" asteptand pe cineva sa le plateasca consumatia, si parandu-li-se absolut cool sa te combini cu cat de multi baieti poti, eventual sa te si bati si certi si injuri cu vreo alta fata pentru ei, ca sa arati cat de tare esti. Si toate se prefac ca ar avea vreo relatie durabila, folosesc apelative penibile, imprastie te iubesc-uri superficiale, ca dupa 2 zile sa le dedice altcuiva. Mai au un pic si le incurca si numele.
Unele iau aceste relatii copilaroase atat de in serios incat ajung chiar, daca sunt, sa zicem ,,parasite" (doar pentru ca nu gasesc alt cuvant) sa implore, sa faca acte disperate, sa-si urmareasca ,,fostul",(iar nu gasesc alt cuvant), sa-i ameninte actuala ,,iubita"(-//-) sau alte gesturi injositoare.
Nu-mi explic de ce se straduiesc atat de mult sa se cupleze, toti intre ei, fiindca majoritatea membrilor grupurilor pe care le vezi la mese au fost cuplati cu fetele de la masa, fiecare cu toate, si toate cu toti. Nu e ca si cum s-ar astepta, naiv, sa gaseasca fericirea si iubirea vesnica, sau ca si cum vreuna din relatiile astea ar insemna ceva. O lista de nume cu are te-ai culcat sau te-ai cuplat, prea lunga, un sentiment stupid ca prietenul tau impartaseste impresii despre tehnicile tale cu toti tovarasii lui. Fetele efectiv se transforma in dame de consumatie, care pica pentru texte de pe mess sau hi5, cum ca ar fi speciale, the one, etc, texte tipizate pentru orice domnisoara gata sa creada ca sunt cuvinte facute exclusiv pentru ea de baietasi care profita de aviditatea lor de a iesi in evidenta.
Mai sunt, desigur, si fetele care, materialiste si speriate de criza, se cupleaza cu un scop clar- baiatul care are masina ce arata scumpa, cu telefon ultimul model si cu haine pe care e un banner cat se poate de mare cu un nume banal de cunoscut. Ele se vand pe cadouri generoase, oricui e dispus sa le ofere, impartind te iubesc-uri si orice fel de servicii pentru a-si pastra prietenul bazat. Macar pe ele le inteleg. Le condamn, bineinteles, ca nu sunt in stare sa faca altceva pentru a-si asigura luxul, dar le inteleg. Au ales sa traiasca asa, psihic, nu le impiedica nimic, neavand vreo educatie stricta, valori sau principii sa le stavileasca, caci parintii si intreg sistemul au omis sa li le imprime, si ele n-au fost capabile sa si le insuseasca. Degradant, dar obtin ceea ce vor, pe sacrificiul lor. Pentru unele e convenabil.
Dar fetele care isi consuma tot timpul facandu-si publicitate pe hi5 si afisandu-se ca marfa prin oras de parca s-ar da la matrimoniale, fara vreun avantaj material, ele ce castiga? ,,Respectul" tipilor cu care au fost? Zambete sarcastice de la alte mese? E un fel de curent, care a prins pe toata lumea, sa se cupleze, doar ca sa nu fie singuri? Nu stiu, si nu inteleg chestia asta. De ce se combina cu toti indivizii care le considera ,,bune" ? Si cat de profund e un ,,te iubesc" spus de o fetita de 12 ani ? Sunt intrebari care nu isi gasesc raspunsul....
duminică, 29 martie 2009
marți, 10 februarie 2009
Tribunal al constiintei
Da , e genul ăla de moment în care stai singur în beznă şi totul tace îintr-o unanimitate acuzatoare. E genul ăla de seară în care chiar dacă totul ziua a mers bine , ai ajuns acasă si te-ai cufundat în umbra aceea amară şi înecăcioasă de regret. În care toate reproşurile pe care ţi le-ai facut vreodată te inundă. Stai pur si simplu singur in faţa unei armate de gânduri care-ţi aruncă toate greşelile in fată şi oricât ai încerca să lupti cu ele , ajungi să te resemnezi si să laşi tot trecutul bântuitor să te sufoce. Şi începi să regreţi tot ce ai facut rău şi tot ce ai fi putut face şi nu ai facut. E momentul ăla oribil din care tot încerci să ieşi , dar e ca şi cum ai încerca să vezi in ceaţa. O ceaţă de fum cu care te îneci , care te sufocă cu sansele pe care le-ai ratat şi nu te lasă să inspiri şansele de care ai profitat, care îţi inundă mintea de toate nimicurile şi piedicile pe care le-ai avut , chiar dacă n-a fost vina ta şi te face să vezi diferenţa dintre cine eşti , cine ai fi putut fi şi cine vrei să fii.
E seara aceea în care crezi că n-ai făcut nimic bine şi vrei să ieşi din starea aia de sevraj dar esti captiv într-o inchisoare mult mai cruntă decât tot ce ar putea face oamenii aceia împotriva ta – în propriile tale gânduri care te declară vinovat fară sa-ţi mai dea cuvinte să pledezi. Caci ele erau cele care îţi dădeau replici împotriva celorlalţi , dar sunt şi singurele cu care nu poţi lupta.
Ştii că mâine te vei trezi , te vei ridica , îţi vei pune masca şi îţi vei întinde zâmbetul continuând să străluceşti şi să fii învingătorul , liderul şi modelul tuturor celor cu care intri în contact. Vei purta iar lumea pe umeri şi vei zâmbi , prefacându-te că nu e grea. Iar ei vor zâmbi , şi te vor urma cum fac mereu , căci ştiu că tu te duci în directia bună. Iar tu ştii ca nu înteleg de ce mergi tu în direcţia aia , dar că te urmează cu încrederea oarbă pe care le-o dă siguranţa ta de învingător, de lider, strălucirea, puterea pe care o emani.
N-or sa te inţeleagă niciodată şi tu ştii să zâmbeşti şi le porţi crucea ca să nu-i dezamăgesti. De fapt , să nu te dezamăgeşti .
Pentru că tu ştii că tot ce faci , faci pentru tine , şi nu faci decât să fii cel mai bun . Dar înseamnă responsabilitate şi asta e seara când te framânţi şi te lupţi pentru greşelile tale şi ale lor , caci ei nu le realizează.
Tu le ţii lumea în mâini , şi totul cade pe tine.
Ziua şi noaptea zâmbeşti , lupţi , câştigi.
Tu decizi tot , si sentintele tale cu puterea aceea pe care ei n-o înteleg , siguranţa pe care ei o venerează.
Tot timpul eşti puternic şi câştigi , faci regulile tale iar ei sunt pionii. Dar in seara asta amară de vară, jucătorul îşi pierde strălucirea de zeu şi cade in faţa singurei acuzări care conteaza – a sa. Căci pionii , nu răspund niciodată pentru nimic, dar jucătorul poartă totul.
Şi nu te-ar interesa dacă te-ar condamna toti, căci tu eşti oricum singurul care întelegi şi ei pot spune ce vor. Dar să te condamni singur e crunt. Şi din când în când se intamplă , doar ca apoi să te trezeşti si să mergi mai departe.Şi din când în când , se adună şi te acuză singur în ceaţa aia amară .
E momentul când îţi pierzi strălucirea care se reflectă din tine în ochii celorlalti şi regreţi totul.
Ştii că ei nu te pot judeca corect, căci nu ştiu nici inteleg.
Dar tu te judeci şi ai impresia aia ca ai facut mai mult rău decat bine.Simţi că nu eşti ce vroiai să crezi că eşti , şi că tot ce ai facut nu e de ajuns. Că puteai mai mult. Cea mai chinuitoare senzaţie posibilă. Nu ţi-a păsat niciodatăa de lumile lor limitate desenate cu grijă în regulile unei rutine prestabilite , dar senzaţia asta te face sa vrei pentru secunda asta amară să nu mai fii jucătorul si să intri in linie.
Guşti regretul unor greşeli prea mici pentru care plătesti prea mult.
Şi apoi îţi dai seama de goliciunea care le domină viata.
Şi vezi din nou diferenta de calibru dintre jucător şi pioni.Şi simţi cum înghiţi tot amarul primei nopţi de vară.
Gata. Mâine , te vei trezi şi vei conduce din nou o grămadă de lumi liniare, făcând regulile jocului , câştigand , strălucind şi uimind.
Facând greşeli de care doar tu eşti conştient si deplasându-le cu puterea caracteristică unui învingător care prin momente amare se purifica dureros de regret . Şi trăindu-ţi viaţa cum vrei ,şi trăindu-ţi visele şi atingându-ţi scopurile. Şi vazându-ţi strălucirea în ochii celorlalţi , dar ştiind că în timp ce ei toţi asteaptă să moară ca să cunoască Raiul , tu ştii că el nu e lumea de dupa moarte , ci senzaţia că traieşti ca jucator , nu ca pion . Doar TU intelegi.
E seara aceea în care crezi că n-ai făcut nimic bine şi vrei să ieşi din starea aia de sevraj dar esti captiv într-o inchisoare mult mai cruntă decât tot ce ar putea face oamenii aceia împotriva ta – în propriile tale gânduri care te declară vinovat fară sa-ţi mai dea cuvinte să pledezi. Caci ele erau cele care îţi dădeau replici împotriva celorlalţi , dar sunt şi singurele cu care nu poţi lupta.
Ştii că mâine te vei trezi , te vei ridica , îţi vei pune masca şi îţi vei întinde zâmbetul continuând să străluceşti şi să fii învingătorul , liderul şi modelul tuturor celor cu care intri în contact. Vei purta iar lumea pe umeri şi vei zâmbi , prefacându-te că nu e grea. Iar ei vor zâmbi , şi te vor urma cum fac mereu , căci ştiu că tu te duci în directia bună. Iar tu ştii ca nu înteleg de ce mergi tu în direcţia aia , dar că te urmează cu încrederea oarbă pe care le-o dă siguranţa ta de învingător, de lider, strălucirea, puterea pe care o emani.
N-or sa te inţeleagă niciodată şi tu ştii să zâmbeşti şi le porţi crucea ca să nu-i dezamăgesti. De fapt , să nu te dezamăgeşti .
Pentru că tu ştii că tot ce faci , faci pentru tine , şi nu faci decât să fii cel mai bun . Dar înseamnă responsabilitate şi asta e seara când te framânţi şi te lupţi pentru greşelile tale şi ale lor , caci ei nu le realizează.
Tu le ţii lumea în mâini , şi totul cade pe tine.
Ziua şi noaptea zâmbeşti , lupţi , câştigi.
Tu decizi tot , si sentintele tale cu puterea aceea pe care ei n-o înteleg , siguranţa pe care ei o venerează.
Tot timpul eşti puternic şi câştigi , faci regulile tale iar ei sunt pionii. Dar in seara asta amară de vară, jucătorul îşi pierde strălucirea de zeu şi cade in faţa singurei acuzări care conteaza – a sa. Căci pionii , nu răspund niciodată pentru nimic, dar jucătorul poartă totul.
Şi nu te-ar interesa dacă te-ar condamna toti, căci tu eşti oricum singurul care întelegi şi ei pot spune ce vor. Dar să te condamni singur e crunt. Şi din când în când se intamplă , doar ca apoi să te trezeşti si să mergi mai departe.Şi din când în când , se adună şi te acuză singur în ceaţa aia amară .
E momentul când îţi pierzi strălucirea care se reflectă din tine în ochii celorlalti şi regreţi totul.
Ştii că ei nu te pot judeca corect, căci nu ştiu nici inteleg.
Dar tu te judeci şi ai impresia aia ca ai facut mai mult rău decat bine.Simţi că nu eşti ce vroiai să crezi că eşti , şi că tot ce ai facut nu e de ajuns. Că puteai mai mult. Cea mai chinuitoare senzaţie posibilă. Nu ţi-a păsat niciodatăa de lumile lor limitate desenate cu grijă în regulile unei rutine prestabilite , dar senzaţia asta te face sa vrei pentru secunda asta amară să nu mai fii jucătorul si să intri in linie.
Guşti regretul unor greşeli prea mici pentru care plătesti prea mult.
Şi apoi îţi dai seama de goliciunea care le domină viata.
Şi vezi din nou diferenta de calibru dintre jucător şi pioni.Şi simţi cum înghiţi tot amarul primei nopţi de vară.
Gata. Mâine , te vei trezi şi vei conduce din nou o grămadă de lumi liniare, făcând regulile jocului , câştigand , strălucind şi uimind.
Facând greşeli de care doar tu eşti conştient si deplasându-le cu puterea caracteristică unui învingător care prin momente amare se purifica dureros de regret . Şi trăindu-ţi viaţa cum vrei ,şi trăindu-ţi visele şi atingându-ţi scopurile. Şi vazându-ţi strălucirea în ochii celorlalţi , dar ştiind că în timp ce ei toţi asteaptă să moară ca să cunoască Raiul , tu ştii că el nu e lumea de dupa moarte , ci senzaţia că traieşti ca jucator , nu ca pion . Doar TU intelegi.
vineri, 30 ianuarie 2009
Pe sistemul monkey see, monkey do...
Am observat in ultimul timp o agravare a fenomenului acesta incredibil prin care orice afirmatie, cuvintel, text, etc, pe care il publici pe undeva este imediat luat cu copy-paste si pus pe la statusuri, about me-uri, descriptionuri, etc. In mod obisnuit, nu ma enerva sa vad cuvintele mele, sau pe ale altora, atribuite cu totul altor persoane, ce pretindeau ca speechul le apartinea, si ii reprezenta. Dar nu inceteaza sa ma uimeasca. Aceste personaje incapabile sa alcatuiasca un text singuri nici nu se mai obosesc sa schimbe vreo virgulita din vorbele altora, ci pur si simplu si le insusesc cu totul, iar daca li se atrage atentia macar sa scrie pe undeva, la subsol, after, or by X cutarescu, sunt cu totul iritati, pretinzand in continuare ca este opera lor. Am avut surpriza sa fiu chiar acuzata ca eu am copiat cuvintele altora, si apoi am incercat cu nerusinare sa-mi maschez fapta, dand vina pe ei. Oare e posibil sa te descrii prin cuvintele altuia, sa-i iei punctul de vedere, perspectiva, planurile, si sa te semnezi pe ele, dandu-le drept propriile tale pareri, scopuri si sentimente? Mi se pare inacceptabil. Cum ai putea pur si simplu, sa-ti descrii viata si interesele prin cuvintele altcuiva?Cator persoane le lipseste in asa hal personalitatea, originalitatea, imaginatia, si bunul simt? Cat de disperat sa fii ? Cum sa nu poti nici macar sa vorbesti singur, astfel incat sa fii nevoit sa metamorfozezi cuvintele altcuiva drept ale tale? Dar nici macar nu se mai obosesc sa le transforme, le iau pur si simplu de-a gata... Scrii ceva pe undeva, si apoi vezi o serie de texte care seamana izbitor cu ce stii ca ai asternut tu insuti pe undeva, ca si cum ai inspirat o armata de persoane sa gandeasca exact ca tine, intamplator cu aceleasi cuvinte. Si stilul de a scrie, si limbajul, si sintagmele. Ce coincidenta! Dar uite-nu e acelasi text, dom'le! Sunt alte cuvinte de legatura, alta ordine a paragrafelor....Are si alt titlu, clar!
Nu ar trebui sa ma mai uimeasca nimic, dar iata ca, uneori, nu ma pot abtine sa nu ma minunez de tupeul si cinismul unor specimene. Ma voi obisnui, promit. Am s-o iau pur si simplu ca un feedback pozitiv, caci nu ar mai copia daca nu li s-ar parea de calitate, si am sa imi continui viata linistita, ignorand copiile nereusite care umplu o lume de corpuri si capete goale, cu ganduri seci, ca niste papusi marsaluind in cautarea unui lider dupa a carui chip, gesturi si pareri sa se muleze.
Absolut patetic.
xoxo-AAI
Nu ar trebui sa ma mai uimeasca nimic, dar iata ca, uneori, nu ma pot abtine sa nu ma minunez de tupeul si cinismul unor specimene. Ma voi obisnui, promit. Am s-o iau pur si simplu ca un feedback pozitiv, caci nu ar mai copia daca nu li s-ar parea de calitate, si am sa imi continui viata linistita, ignorand copiile nereusite care umplu o lume de corpuri si capete goale, cu ganduri seci, ca niste papusi marsaluind in cautarea unui lider dupa a carui chip, gesturi si pareri sa se muleze.
Absolut patetic.
xoxo-AAI
duminică, 25 ianuarie 2009
Scoli pentru parinti!!
Cu totii ne plangem de tineretul infect din zilele noatre. Tineri lipsiti de principii si valori, neinitiati in notiuni ca respectul, compasiunea, ambitia, perspectiva, etc, care ajung sa devina adulti ignoranti, traind de o zi pe alta sau fiind psihopati care isi omoara familiile in ordine alfabetica cu numere consecutive de lovituri de topor. Asta, bineinteles, daca reusesc sa treaca de varsta adolescentei, pentru ca vedem din ce in ce mai multi care se sinucid pe beaturi emo mult inainte de a da piept cu viata adevarata, pentru ca sunt neintelesi, sau pentru ca viata e prea cruda, fiindca Gigel de vizavi le-a zis la un moment dat ca sunt urati, sau au luat o nota proasta, si aceste incidente au fost prea mult pentru ca un copil (crescut in puf si mintit constant de parinti ca in viata totul e roz si li se cuvine) sa suporte. Mirific.
Si oare a cui e vina? Bineinteles ca acesti copii slabi, incapabili sa traiasca pe picioarele lor, sa inteleaga ceva din lume, si sa invete din ceea ce li se intampla poarta o parte din vina. Dar teoria mea e ca si parintii sunt vinovati. Parinti crescuti de niste parinti care nu le-au explicat niciodata nimic , care i-au lasat practic sa creasca aproape singuri, nu au avut cum sa invete sa-si creasca proprii copii , pentru ca nu au avut exemple de la parintii lor. Dar vedeti, acesti parinti nu aveau nevoie sa inteleaga limitele dintre bine si rau, traind in comunism in care oricine intelegea era un pericol pentru sistem, fiind un posibil focar de revolta. Asa ca traiau condusi ca ovinele, pentru ca era convenabil pentru statul acela, si asa trebuia sa fie. Nu erau nevoiti sa inteleaga, si nimeni nu intelegea. Faceau ce li se spunea. Si astfel, au ajuns parinti. Dar sistemul s-a schimbat. Ei insa si-au crescut copii in aceeasi maniera, nestiind cum sa le explice, cum sa-i educe ca oameni, si in mare parte delimitandu-le fortat limita dintre bine si rau, fara sa-i invete s-o deduca singuri. Si apoi i-au aruncat in libertatea capitalismului. Normal ca acesti copii, crescuti fie cu cheia de gat, fie rasfatati pana la refuz, vazandu-se singuri intr-o lume in care nimeni nu le mai spunea ce sa faca, ce e bine si ce e rau, in care locul de munca nu e asigurat de stat si in care lupti sa te descurci singur, nu s-au descurcat. Nu au fost crescuti sa se descurce intr-un astfel de sistem, pentru ca parintii lor nu au reusit sa se adapteze la el, si i-au crescut fie in maniera in care au fost ei insisi crescuti, fie exact invers, alintandu-i si rasfatandu-i prea mult, pentru ca acest rasfat lor le-a lipsit si si-au promis ca odraslelor lor nu le va lipsi. Ei bine, acesti copii sunt bineinteles incapabili sa se descurce. Vorbesc de un 50%, caci sunt familii perfect sanatoase si capabile sa isi educe copii. Dar ce ne facem cu acestia care nu sunt? Cu acesti copii care ajung sa faca umbra pamantului degeaba, sau sa se revolte, afectandu-ne pe noi. Facand abstractie de exceptiile psihopatilor violatori si ucigasi sau sinucigasi, chiar si copii obisnuiti, care insa au fost crescuti fara a intelege nimic, si nu sunt in stare sa ia o decizie competenta in toata viata lor. Nu li s-a explicat valoarea educatiei, asa ca se hotarasc sa lipseasca de la scoala. Manierele si bunul simt le lipsesc, caci cine sa li le imprime, cand parintii munceau ca sa le dea de mancare? Asa ca ei nu invata nimic. Acesti copii injura pe strada, se bat, se lauda, fura, ucid, si fac tot ceea ce o societate normala condamna. Nu au modele adevarate. Nu li se imprima modele sanatoase. Si fac tot ceea ce le trece prin minte, caci nu le-a explicat nimeni niciodata ce e bine si ce e rau. De la faptul ca nu ofera locul seniorilor in autobuz, pana la faptul ca, imbogatindu-se subit si dubios, trec peste tine cu tancul fiindca ai indraznit sa te uiti urat cand si-a aruncat tigara pe geamul masinii, si a scuipat pe masina ta. Cred ca pot face orice, fiindca nu li s-a aratat ca nu pot. Cum autoritatile sunt la fel de infecte ca restul, nici nu li se va arata. Si totul va merge asa in continuare.
Iar ce e mai rau e ca acesti umanoizi devin la randul lor parinti, crescandu-si copiii in acelasi fel, incapabili sa-i formeze ca oameni adevarati. Si uite asa se inmultesc si ne conduc aceste specimene de fiinte lipsite de virtuti si calitati.
Ce e de facut? Stiu ca suna a metoda tiranica, dar sa nu li se permita sa faca copii. Acest gen de oameni trebuie exterminati. In timp, desigur, fiindca eu nu zic sa-i omoram. Zic doar sa nu mai toarne un roi de copii pe care nu sunt in stare sa-i educe temeinic. Sa se faca o scoala pentru parinti, caci pur si simplu nu e vina lor, dar nu au de unde sa stie cum sa-si educe copii, caci nici parintii lor n-au stiut, dar s-a schimbat sistemul si acum e necesar sa invete sa-i adapteze sa traiasca. Sa se dea examene, iar cei ce nu iau sa nu aiba dreptul sa faca copii. Stiu ca incalca drepturile fundamentale ale omului, iar o asa masura nu ar fi pusa in practica niciodata, dar cred cu tarie ca ar curata lumea asta de multe lichele care ne respira oxigenul oricum insuficient. Stiu ca nu se va putea niciodata, dar articolul e doar un semn de protest impotriva generatiilor crescande de elevi din ce in ce mai rai, care se injunghie prin scoli, care au impresia ca sunt superiori tuturor si ca nimeni nu are dreptul sa-i corecteze. De ce ar trebui acesti copii lasati sa ne terorizeze pe noi , sa ne uimeasca cu insolenta si idiotenia lor, sa ne insulte in propozitii incorecte gramatical, sa ne ameninte, si sa influenteze in orice fel lumea in care traim, de la faptul ca au dreptul la vot, si aleg oameni dupa chipul si asemanarea lor, pana la faptul ca imbogatesc manelisti si ii dau statut de vedeta simonei senzual, al carei nume nu merita sa fie scris cu litera mare la inceput, desi e zice-se, substantiv propriu.
Si atunci, nu e ,oare, metoda mea singura solutia?
Si oare a cui e vina? Bineinteles ca acesti copii slabi, incapabili sa traiasca pe picioarele lor, sa inteleaga ceva din lume, si sa invete din ceea ce li se intampla poarta o parte din vina. Dar teoria mea e ca si parintii sunt vinovati. Parinti crescuti de niste parinti care nu le-au explicat niciodata nimic , care i-au lasat practic sa creasca aproape singuri, nu au avut cum sa invete sa-si creasca proprii copii , pentru ca nu au avut exemple de la parintii lor. Dar vedeti, acesti parinti nu aveau nevoie sa inteleaga limitele dintre bine si rau, traind in comunism in care oricine intelegea era un pericol pentru sistem, fiind un posibil focar de revolta. Asa ca traiau condusi ca ovinele, pentru ca era convenabil pentru statul acela, si asa trebuia sa fie. Nu erau nevoiti sa inteleaga, si nimeni nu intelegea. Faceau ce li se spunea. Si astfel, au ajuns parinti. Dar sistemul s-a schimbat. Ei insa si-au crescut copii in aceeasi maniera, nestiind cum sa le explice, cum sa-i educe ca oameni, si in mare parte delimitandu-le fortat limita dintre bine si rau, fara sa-i invete s-o deduca singuri. Si apoi i-au aruncat in libertatea capitalismului. Normal ca acesti copii, crescuti fie cu cheia de gat, fie rasfatati pana la refuz, vazandu-se singuri intr-o lume in care nimeni nu le mai spunea ce sa faca, ce e bine si ce e rau, in care locul de munca nu e asigurat de stat si in care lupti sa te descurci singur, nu s-au descurcat. Nu au fost crescuti sa se descurce intr-un astfel de sistem, pentru ca parintii lor nu au reusit sa se adapteze la el, si i-au crescut fie in maniera in care au fost ei insisi crescuti, fie exact invers, alintandu-i si rasfatandu-i prea mult, pentru ca acest rasfat lor le-a lipsit si si-au promis ca odraslelor lor nu le va lipsi. Ei bine, acesti copii sunt bineinteles incapabili sa se descurce. Vorbesc de un 50%, caci sunt familii perfect sanatoase si capabile sa isi educe copii. Dar ce ne facem cu acestia care nu sunt? Cu acesti copii care ajung sa faca umbra pamantului degeaba, sau sa se revolte, afectandu-ne pe noi. Facand abstractie de exceptiile psihopatilor violatori si ucigasi sau sinucigasi, chiar si copii obisnuiti, care insa au fost crescuti fara a intelege nimic, si nu sunt in stare sa ia o decizie competenta in toata viata lor. Nu li s-a explicat valoarea educatiei, asa ca se hotarasc sa lipseasca de la scoala. Manierele si bunul simt le lipsesc, caci cine sa li le imprime, cand parintii munceau ca sa le dea de mancare? Asa ca ei nu invata nimic. Acesti copii injura pe strada, se bat, se lauda, fura, ucid, si fac tot ceea ce o societate normala condamna. Nu au modele adevarate. Nu li se imprima modele sanatoase. Si fac tot ceea ce le trece prin minte, caci nu le-a explicat nimeni niciodata ce e bine si ce e rau. De la faptul ca nu ofera locul seniorilor in autobuz, pana la faptul ca, imbogatindu-se subit si dubios, trec peste tine cu tancul fiindca ai indraznit sa te uiti urat cand si-a aruncat tigara pe geamul masinii, si a scuipat pe masina ta. Cred ca pot face orice, fiindca nu li s-a aratat ca nu pot. Cum autoritatile sunt la fel de infecte ca restul, nici nu li se va arata. Si totul va merge asa in continuare.
Iar ce e mai rau e ca acesti umanoizi devin la randul lor parinti, crescandu-si copiii in acelasi fel, incapabili sa-i formeze ca oameni adevarati. Si uite asa se inmultesc si ne conduc aceste specimene de fiinte lipsite de virtuti si calitati.
Ce e de facut? Stiu ca suna a metoda tiranica, dar sa nu li se permita sa faca copii. Acest gen de oameni trebuie exterminati. In timp, desigur, fiindca eu nu zic sa-i omoram. Zic doar sa nu mai toarne un roi de copii pe care nu sunt in stare sa-i educe temeinic. Sa se faca o scoala pentru parinti, caci pur si simplu nu e vina lor, dar nu au de unde sa stie cum sa-si educe copii, caci nici parintii lor n-au stiut, dar s-a schimbat sistemul si acum e necesar sa invete sa-i adapteze sa traiasca. Sa se dea examene, iar cei ce nu iau sa nu aiba dreptul sa faca copii. Stiu ca incalca drepturile fundamentale ale omului, iar o asa masura nu ar fi pusa in practica niciodata, dar cred cu tarie ca ar curata lumea asta de multe lichele care ne respira oxigenul oricum insuficient. Stiu ca nu se va putea niciodata, dar articolul e doar un semn de protest impotriva generatiilor crescande de elevi din ce in ce mai rai, care se injunghie prin scoli, care au impresia ca sunt superiori tuturor si ca nimeni nu are dreptul sa-i corecteze. De ce ar trebui acesti copii lasati sa ne terorizeze pe noi , sa ne uimeasca cu insolenta si idiotenia lor, sa ne insulte in propozitii incorecte gramatical, sa ne ameninte, si sa influenteze in orice fel lumea in care traim, de la faptul ca au dreptul la vot, si aleg oameni dupa chipul si asemanarea lor, pana la faptul ca imbogatesc manelisti si ii dau statut de vedeta simonei senzual, al carei nume nu merita sa fie scris cu litera mare la inceput, desi e zice-se, substantiv propriu.
Si atunci, nu e ,oare, metoda mea singura solutia?
luni, 29 decembrie 2008
O analiza in van...si niste devieri de la ea
Ati observat vreodata ca oamenii isi induc credintele ca sa poata continua sa traiasca? Asa se intampla tot timpul... Oamenii care nu sunt destul de puternici sa infrunte realitatea isi autoimpun sa creada ca traiesc, de exemplu, pentru a-si gasi perechea, ca undeva in lume, este scrisa o soarta glorioasa pentru ei si trebuie doar sa astepte sa se implineasca.
Oameni care asteapta sa vina o minune din ceruri pentru a le arata calea, care au nevoie de sprijinul moral oferit de o divinitate, de credinta ca cineva are grija de ei si le pedepseste dusmanii, si le va oferi rasplata dupa moarte. Nefiind destul de puternici sa infrunte viata singuri, asteapta tot timpul ajutor de la altcineva, si spera in asta, bazandu-se complet pe faptul ca ei nu trebuie sa faca nimic, altcineva conduce si judeca. (nu spun ca nu exista Dumnezeu, in care cred cu tarie, spun doar ca El nu ar trebui sa fie folosit ca o scuza pentru a nu face nimic decat sa dai din gura, ci ca un indicator al unor principii sanatoase care in zilele noastre lipsesc, si ar fi o idee buna ca cineva sa le mai respecte macar din credinta, pentru ca, de fapt, nu fac decat sa contureze o viata curata si frumoasa )
De ce ar incerca cineva sa se convinga ca de fapt sensul vietii e iubirea, si sa nu faca altceva decat sa-si caute perechea toata viata? Iubirea e un scop pentru cei care nu sunt destul de puternici sa realizeze ceva in viata, asa ca folosesc ca scuza ca au iubit si le e de ajuns. Baliverne. Bineinteles ca iubirea exista, dar e un sentiment nobil, nu un scop in sine, in jurul careia sa iti planfici viata. Se spune ca iubirea nu tine de mancare. Traim in capitalism. Capitalism, stiti- de la capital, nu de la iubire. Fiecare pentru el, ca sa stranga, sa aiba din ce trai, sa se ridice, sa faca ceva memorabil, sa fie tinut minte ca un role-model. (modele care , din nou, lipsesc din societatea noastra desfranata, lipsita de valori si bazata pe josnicie care se vinde) Sa influenteze tinerii sa tinteasca spre altceva decat spre a deveni fie curtezane cu nume schimbat in cantarete fara voci, sau in mitocani imbogatiti dubios, cu un comportament grosier.
Aceste iluzii ca au o soarta prescrisa, ca au o pereche sa o astepte, ca sunt stele nedescoperite ii ajuta sa isi continue viata fara griji, stiind ca la un moment dat destinul lor maret se va implini subit si singur. Ei nu isi permit astfel sa reflecteze la scopul vietii, sa incerce sa se ridice singuri, sa traiasca de fapt, asteptand ca viata sa ii treaca. Se automanipuleaza pentru a nu fi nevoiti sa depuna efort, sa se sperie de o viata care ii depaseste sau sa se sinucida din pesimism, dandu-si seama ca nu sunt in stare sa se ridice singuri si ca fac umbra degeaba pe Pamant.
Astfel, ei isi aleg modele care seamana cu ei pentru a stabili normalitatea in jurul lor. Modele pe care le-am mai mentionat si care ma scarbesc, lipsite de talent, dar care se vand pentru ca se coboara la un nivel la care ajung si masele, se cearta in public, se dezbraca, se injosesc, se preamaresc singuri, etc. In afara de faptul ca fac vedete pe oameni care nu au nici o legatura cu vreo arta, aleg sa-i conduca oameni dupa chipul si asemanarea lor. Astfel, minoritatile care gandesc si traiesc singuri, nu manipulati de idei, ne gasim condusi de grobieni fara strop de diplomatie, care nu au nici o legatura cu politica, intr-o tara ce seamana cu o gluma proasta.
Oameni care au grija sa strice toate relatiile externe, si sa construiasca o imagine de popor incult, betiv, grosolan, antisemit, semi-anarhist ce ridica la rang de arta un ponei tatuat cu svastica, sau imagini eretice si scandaloase ce ponegresc Biserica. In loc sa ne conduca specialisti bine pregatiti, care sa ne construiasca un sistem mai bun, ne conduc paysan-i lingusitori ce nu fac altceva decat sa se gudure pe langa cei cu functii mai mari pentru a fi remarcati si a-si putea strange averi. Oameni incapabili sa se controleze pe ei insisi se lauda ca ne conduc pe noi spre o lume mai buna. Asta, pentru ca romanii nu aleg oamenii cu potential, inteligenti, diplomati, culti, cititi si pregatiti, pentru ca acestia sunt snobi bogati care nu le cunosc problemele, preferand sa imbogateasca aceasta rasa de mitocani indobitociti decat sa aleaga intelectuali, neregasindu-se in imaginea acestora. Doar pentru ca intelectualii nu fac glume proaste si nu se afiseaza in stare de ebrietate la bai in multimi nu inseamna ca acestia nu le cunosc viata oamenilor. Acesti ,,snobi" nu doar ca au plecat exact de la oameni normali, dar au reusit sa se ridice, si sa ajunga oameni adevarati,care vad, inteleg, stiu si controleaza ceea ce li se intampla, ceea ce ar trebui sa ajunga toti oamenii din tara, sa ajunga sa inteleaga sistemul, sa se poata ridica si sa poata trai mai bine, facand alegeri constiente. Dar nu, oamenii care stiu ambele lumi, stiu cum ar trebui sa fie sistemul, si incearca sa ridice tara nu sunt buni. Grobienii autohtoni sunt vocea poporului, care n-au deschis o carte si habar n-au ce e capitalismul, daramite cum functioneaza, si spun ca aceasta criza globala nu influenteaza Romania!De parca am avea o tara stabila, cu o economie puternica, ce nici nu importa cca 70% din ceea ce consuma, nuuuu, noi producem tot ceea ce consumam, si din materia noastra prima, nu cumparam si nu importam nimic, si mai si exportam, si de aceea nu ne influenteaza! Ce gluma.... Si mai suntem si condusi de oameni care nu stiu sa gestioneze aceasta situatie.... Absolut mirific... Inapti alesi de un popor care a fost indobitocit de ani grei de comunism in care nu erau nevoiti sa inteleaga sau sa judece sistemul ca sa nu se revolte, ci doar sa traiasca dupa cum li se spunea, fara a gandi, care nu au realizat ca sistemul s-a schimbat si e timpul sa lupte sa se ridice. Acesti oameni au devenit parintii care si-au modelat niste copii ignoranti, cu castile in urechi, ce asculta ceea ce numesc ei muzica cu mesaj, adica de fapt niste cuvinte care suna-n coada, dar care par puternice, sonore, cu ritm scandat revolutionar, fara vreun inteles profund, insa care par adevarate idei. Copiii care bat din palme la orice injuratura a unui om politic care ar trebui sa fie un model de diplomatie. Acesti copii fac 18 ani, fara a se maturiza in vreun fel, si aleg animalele pe care le aplauda doar pentru ca acestia ii ponegresc pe adversarii politici cu mai mult patos decat o fac acestia, nu pentru ca ei vor construi tara...
Prea multe credinte, manipularea unui popor de copii creduli care nu se vor maturiza niciodata, traind pentru un destin care nu exista fara a lupta pentru a-l cladi, care nu inteleg si nu vor sa inteleaga, care cred doar ca traiesc fara sa traiasca, si care merg cu turma spre pierzanie, condusi intr-un cerc vicios de modele infecte si conducatori slabi si nepregatiti sa dezvolte tara...
Indobitocire.
Oameni care asteapta sa vina o minune din ceruri pentru a le arata calea, care au nevoie de sprijinul moral oferit de o divinitate, de credinta ca cineva are grija de ei si le pedepseste dusmanii, si le va oferi rasplata dupa moarte. Nefiind destul de puternici sa infrunte viata singuri, asteapta tot timpul ajutor de la altcineva, si spera in asta, bazandu-se complet pe faptul ca ei nu trebuie sa faca nimic, altcineva conduce si judeca. (nu spun ca nu exista Dumnezeu, in care cred cu tarie, spun doar ca El nu ar trebui sa fie folosit ca o scuza pentru a nu face nimic decat sa dai din gura, ci ca un indicator al unor principii sanatoase care in zilele noastre lipsesc, si ar fi o idee buna ca cineva sa le mai respecte macar din credinta, pentru ca, de fapt, nu fac decat sa contureze o viata curata si frumoasa )
De ce ar incerca cineva sa se convinga ca de fapt sensul vietii e iubirea, si sa nu faca altceva decat sa-si caute perechea toata viata? Iubirea e un scop pentru cei care nu sunt destul de puternici sa realizeze ceva in viata, asa ca folosesc ca scuza ca au iubit si le e de ajuns. Baliverne. Bineinteles ca iubirea exista, dar e un sentiment nobil, nu un scop in sine, in jurul careia sa iti planfici viata. Se spune ca iubirea nu tine de mancare. Traim in capitalism. Capitalism, stiti- de la capital, nu de la iubire. Fiecare pentru el, ca sa stranga, sa aiba din ce trai, sa se ridice, sa faca ceva memorabil, sa fie tinut minte ca un role-model. (modele care , din nou, lipsesc din societatea noastra desfranata, lipsita de valori si bazata pe josnicie care se vinde) Sa influenteze tinerii sa tinteasca spre altceva decat spre a deveni fie curtezane cu nume schimbat in cantarete fara voci, sau in mitocani imbogatiti dubios, cu un comportament grosier.
Aceste iluzii ca au o soarta prescrisa, ca au o pereche sa o astepte, ca sunt stele nedescoperite ii ajuta sa isi continue viata fara griji, stiind ca la un moment dat destinul lor maret se va implini subit si singur. Ei nu isi permit astfel sa reflecteze la scopul vietii, sa incerce sa se ridice singuri, sa traiasca de fapt, asteptand ca viata sa ii treaca. Se automanipuleaza pentru a nu fi nevoiti sa depuna efort, sa se sperie de o viata care ii depaseste sau sa se sinucida din pesimism, dandu-si seama ca nu sunt in stare sa se ridice singuri si ca fac umbra degeaba pe Pamant.
Astfel, ei isi aleg modele care seamana cu ei pentru a stabili normalitatea in jurul lor. Modele pe care le-am mai mentionat si care ma scarbesc, lipsite de talent, dar care se vand pentru ca se coboara la un nivel la care ajung si masele, se cearta in public, se dezbraca, se injosesc, se preamaresc singuri, etc. In afara de faptul ca fac vedete pe oameni care nu au nici o legatura cu vreo arta, aleg sa-i conduca oameni dupa chipul si asemanarea lor. Astfel, minoritatile care gandesc si traiesc singuri, nu manipulati de idei, ne gasim condusi de grobieni fara strop de diplomatie, care nu au nici o legatura cu politica, intr-o tara ce seamana cu o gluma proasta.
Oameni care au grija sa strice toate relatiile externe, si sa construiasca o imagine de popor incult, betiv, grosolan, antisemit, semi-anarhist ce ridica la rang de arta un ponei tatuat cu svastica, sau imagini eretice si scandaloase ce ponegresc Biserica. In loc sa ne conduca specialisti bine pregatiti, care sa ne construiasca un sistem mai bun, ne conduc paysan-i lingusitori ce nu fac altceva decat sa se gudure pe langa cei cu functii mai mari pentru a fi remarcati si a-si putea strange averi. Oameni incapabili sa se controleze pe ei insisi se lauda ca ne conduc pe noi spre o lume mai buna. Asta, pentru ca romanii nu aleg oamenii cu potential, inteligenti, diplomati, culti, cititi si pregatiti, pentru ca acestia sunt snobi bogati care nu le cunosc problemele, preferand sa imbogateasca aceasta rasa de mitocani indobitociti decat sa aleaga intelectuali, neregasindu-se in imaginea acestora. Doar pentru ca intelectualii nu fac glume proaste si nu se afiseaza in stare de ebrietate la bai in multimi nu inseamna ca acestia nu le cunosc viata oamenilor. Acesti ,,snobi" nu doar ca au plecat exact de la oameni normali, dar au reusit sa se ridice, si sa ajunga oameni adevarati,care vad, inteleg, stiu si controleaza ceea ce li se intampla, ceea ce ar trebui sa ajunga toti oamenii din tara, sa ajunga sa inteleaga sistemul, sa se poata ridica si sa poata trai mai bine, facand alegeri constiente. Dar nu, oamenii care stiu ambele lumi, stiu cum ar trebui sa fie sistemul, si incearca sa ridice tara nu sunt buni. Grobienii autohtoni sunt vocea poporului, care n-au deschis o carte si habar n-au ce e capitalismul, daramite cum functioneaza, si spun ca aceasta criza globala nu influenteaza Romania!De parca am avea o tara stabila, cu o economie puternica, ce nici nu importa cca 70% din ceea ce consuma, nuuuu, noi producem tot ceea ce consumam, si din materia noastra prima, nu cumparam si nu importam nimic, si mai si exportam, si de aceea nu ne influenteaza! Ce gluma.... Si mai suntem si condusi de oameni care nu stiu sa gestioneze aceasta situatie.... Absolut mirific... Inapti alesi de un popor care a fost indobitocit de ani grei de comunism in care nu erau nevoiti sa inteleaga sau sa judece sistemul ca sa nu se revolte, ci doar sa traiasca dupa cum li se spunea, fara a gandi, care nu au realizat ca sistemul s-a schimbat si e timpul sa lupte sa se ridice. Acesti oameni au devenit parintii care si-au modelat niste copii ignoranti, cu castile in urechi, ce asculta ceea ce numesc ei muzica cu mesaj, adica de fapt niste cuvinte care suna-n coada, dar care par puternice, sonore, cu ritm scandat revolutionar, fara vreun inteles profund, insa care par adevarate idei. Copiii care bat din palme la orice injuratura a unui om politic care ar trebui sa fie un model de diplomatie. Acesti copii fac 18 ani, fara a se maturiza in vreun fel, si aleg animalele pe care le aplauda doar pentru ca acestia ii ponegresc pe adversarii politici cu mai mult patos decat o fac acestia, nu pentru ca ei vor construi tara...
Prea multe credinte, manipularea unui popor de copii creduli care nu se vor maturiza niciodata, traind pentru un destin care nu exista fara a lupta pentru a-l cladi, care nu inteleg si nu vor sa inteleaga, care cred doar ca traiesc fara sa traiasca, si care merg cu turma spre pierzanie, condusi intr-un cerc vicios de modele infecte si conducatori slabi si nepregatiti sa dezvolte tara...
Indobitocire.
duminică, 28 decembrie 2008
FREAMAT
Trăim într-o lume în care toată lumea pare prea ocupată şi prea pierdută în mizeriile altor oameni pentru a se mai întreba de ce trăiesc ei înşişi. Şi trăiesc aşa , fără a face nimic altceva decât a-i judeca pe ceilalţi , de parcă ar fi doar nişte judecători fără curte. Iar ei nu trăiesc deloc propria lor viaţă şi nu ştiu cum s-o facă.
Trăim intr-o lume în care majoritatea pare să petreacă mai mult timp alegând cu ce să se îmbrace decât purtând hainele alese. Imaginea e tot ce contează şi am ajuns să nu mai avem nimic în afară de imagine..Nu visăm, nu vrem, nu iubim , nu înţelegem nimic altceva în afară de imagini.. Frumuseţea este acum imediat asociată cu trăsăturile feţei şi curburile corpului , şi nu ne dăm seama că acestea nu vor mai fi mâine şi prin natura lor ,, nici astăzi nu există cu adevarat” nesemnificînd nimic.
Trăim intr-o lume în care nimeni nu are o viaţă a lui – cei de jos trăiesc pentru a fi manipulaţi de cei de sus şi folosiţi pentru a-şi atinge scopurile , iar cei de sus trăiesc pentru a-i manipula. Toată ecuaţia asta se-ntinde în jurul unui singur lucru , ultimul vis , singurul lucru pe care îl mai vrem – AVEREA. Nu mai vrem iubire , nu mai vrem pace , ci bani.Şi luptăm toată viaţa cu noi înşine încercând să ne regăsim visele pe care nu le-am avut, să ne regăsim pe noi înşine când de fapt nu ne-am format . Am fost prea preocupaţi de altceva să mai învăţăm să gândim , să ne cuultivăm, să visăm şi să simţim. Iar acum nu facem decât să continuăm o rutină inutilă să ne străduim să ne păstrăm imaginea care nu e decât un fir de care ne agăţăm pentru a nu ne da seama că nu ştim , nu vrem şi nu simţim nimic. Lucrurile pe care le facem le facem din instincte animalice. Trăim fără a lăsa nimic , iar când există cineva care simte ceva, se luptă cu el însuşi , simte, crede, inţelege.... ceilalţi nu îl pot înţelege deci e fie nebun ,fie prost, neadaptat. Iar după ce demonstrezi contrariul în loc să ţi se admire munca ţi se caută fiece defect ca să ţi se ştirbească visul şi să te apropie de ei, sa se convingă pe ei înşişi că sunt mai buni.
Ca să nu înnebunim , scriem. Doar oamenii care simt şi înţeleg scriu cuvinte vii, care păstrează secretul vieţii adevărate în ele. Trebuie să poţi dibui copia de original pentru a găsi omul care simte şi nu păpuşa care respiră.În lume sunt 6 miliarde de oameni .Oare câţi trăiesc cu adevarat ? Oare câţi mai văd altceva în afară de frumos/ urât şi câţi mai simt altceva decât vidul pe care ei îl numesc pace?
Vorbe fără rost , dar magia păstrată de bucăţica de suflet pe care am lasat-o în noaptea asta aici , ferecată în cuvintele vii, va aştepta şi va căuta în toate imaginile , omul care să o întrevadă. Şi e de ajuns ca cineva să o întrevadă ca să înţeleagă destulă lumină să simtă dar nu să dibuiască secretul Universului , căci altfel magia ar fi risipită şi când misterele n-ar mai fi mistere , noi cei ce simţim , n-am mai avea frământări şi patimi şi neavând cărui freamăt să dăm viaţă , ne-am pierde în mizerii şi viaţa adevărată ar dispărea.Aşa sunt pastrate tainele Universului , iar noi avem ca scop să le inspirăm , să le întrevedem , să le adulmecăm penru a putea păstra viaţa intr-o lume – n care ea se pierde.
Magia lor rămîne veşnică , ca magia acestor cuvinte. Şi nu-mi fac griji că vor fi prea mulţi s-o risipească.
Considerati-mă un om nebun !
Dar eu scriu ca să trăiesc , să simt , să vreau şi să am o viaţă a mea , independentă de a celorlalţi.
Căci intr-o lume –n care totul moare şi se naşte mort eu fierb de vise şi gânduri ce se- ngrămădesc să se aştearnă pe hârtie , mă tulbură , mă-ntreabă , mă ridică spre înalt intr-o lume fără înalţime. Între toţi aceşti oameni care nu trăiesc , ci doar cred că o fac , şi nu ştiu decât ceea ce văd , mă-ntrebaţi de ce scriu vorbe –nţelese doar de mine ? Consideraţi-mă un om nebun! Dar în jurul meu totul moare şi toate urmele se şterg. Scriu ca să nu înnebunesc!
Trăim intr-o lume în care majoritatea pare să petreacă mai mult timp alegând cu ce să se îmbrace decât purtând hainele alese. Imaginea e tot ce contează şi am ajuns să nu mai avem nimic în afară de imagine..Nu visăm, nu vrem, nu iubim , nu înţelegem nimic altceva în afară de imagini.. Frumuseţea este acum imediat asociată cu trăsăturile feţei şi curburile corpului , şi nu ne dăm seama că acestea nu vor mai fi mâine şi prin natura lor ,, nici astăzi nu există cu adevarat” nesemnificînd nimic.
Trăim intr-o lume în care nimeni nu are o viaţă a lui – cei de jos trăiesc pentru a fi manipulaţi de cei de sus şi folosiţi pentru a-şi atinge scopurile , iar cei de sus trăiesc pentru a-i manipula. Toată ecuaţia asta se-ntinde în jurul unui singur lucru , ultimul vis , singurul lucru pe care îl mai vrem – AVEREA. Nu mai vrem iubire , nu mai vrem pace , ci bani.Şi luptăm toată viaţa cu noi înşine încercând să ne regăsim visele pe care nu le-am avut, să ne regăsim pe noi înşine când de fapt nu ne-am format . Am fost prea preocupaţi de altceva să mai învăţăm să gândim , să ne cuultivăm, să visăm şi să simţim. Iar acum nu facem decât să continuăm o rutină inutilă să ne străduim să ne păstrăm imaginea care nu e decât un fir de care ne agăţăm pentru a nu ne da seama că nu ştim , nu vrem şi nu simţim nimic. Lucrurile pe care le facem le facem din instincte animalice. Trăim fără a lăsa nimic , iar când există cineva care simte ceva, se luptă cu el însuşi , simte, crede, inţelege.... ceilalţi nu îl pot înţelege deci e fie nebun ,fie prost, neadaptat. Iar după ce demonstrezi contrariul în loc să ţi se admire munca ţi se caută fiece defect ca să ţi se ştirbească visul şi să te apropie de ei, sa se convingă pe ei înşişi că sunt mai buni.
Ca să nu înnebunim , scriem. Doar oamenii care simt şi înţeleg scriu cuvinte vii, care păstrează secretul vieţii adevărate în ele. Trebuie să poţi dibui copia de original pentru a găsi omul care simte şi nu păpuşa care respiră.În lume sunt 6 miliarde de oameni .Oare câţi trăiesc cu adevarat ? Oare câţi mai văd altceva în afară de frumos/ urât şi câţi mai simt altceva decât vidul pe care ei îl numesc pace?
Vorbe fără rost , dar magia păstrată de bucăţica de suflet pe care am lasat-o în noaptea asta aici , ferecată în cuvintele vii, va aştepta şi va căuta în toate imaginile , omul care să o întrevadă. Şi e de ajuns ca cineva să o întrevadă ca să înţeleagă destulă lumină să simtă dar nu să dibuiască secretul Universului , căci altfel magia ar fi risipită şi când misterele n-ar mai fi mistere , noi cei ce simţim , n-am mai avea frământări şi patimi şi neavând cărui freamăt să dăm viaţă , ne-am pierde în mizerii şi viaţa adevărată ar dispărea.Aşa sunt pastrate tainele Universului , iar noi avem ca scop să le inspirăm , să le întrevedem , să le adulmecăm penru a putea păstra viaţa intr-o lume – n care ea se pierde.
Magia lor rămîne veşnică , ca magia acestor cuvinte. Şi nu-mi fac griji că vor fi prea mulţi s-o risipească.
Considerati-mă un om nebun !
Dar eu scriu ca să trăiesc , să simt , să vreau şi să am o viaţă a mea , independentă de a celorlalţi.
Căci intr-o lume –n care totul moare şi se naşte mort eu fierb de vise şi gânduri ce se- ngrămădesc să se aştearnă pe hârtie , mă tulbură , mă-ntreabă , mă ridică spre înalt intr-o lume fără înalţime. Între toţi aceşti oameni care nu trăiesc , ci doar cred că o fac , şi nu ştiu decât ceea ce văd , mă-ntrebaţi de ce scriu vorbe –nţelese doar de mine ? Consideraţi-mă un om nebun! Dar în jurul meu totul moare şi toate urmele se şterg. Scriu ca să nu înnebunesc!
FERICIRE DE REZERVA
Fericirea este singurul lucru pe care toata lumea pare sa îl caute, dar nimeni nu e fericit. De ce ? Pentru că e greu să găseşti ceva când nu ştii exact ceea ce cauţi.
Ce e fericirea ? Căutăm stropii de fericire în viitor , îi fugărim fără sa realizăm că am putea întrece timpul , iar ei ne joacă feste şi pierdem prezentul. Pierdem surâsul pe care ni-l stârneşte alarma ceasului , fericirea ghicirii următoarei melodii la radio , hohotul de râs pentru gluma spusă de vecinul simpattic, licărirea din ochii bătrânei pe care am ajutat-o.
Suntem atât de obsedaţi să găsim o comoară întreagă încât nu mai culegem diamantele din faţa noastră. Nu există un obiect pe acest pământ care să reprezinte fericirea pe care noi o căutăm. Fericirea se cladeşte , nu se caută.
Dar noi suntem atât de prinşi în manipularea asta în care fiecare se vinde pentru bani , în care suntem sclavii unei industrii uriase , incât uităm tot. Uităm citatele vesele , uitam melodiile noastre preferate , locurile noastre secrete, semnele noastre speciale , toate lucrurile care ne fac fericiţi. Ne uităm amintirile. Ne uităm pe noi. Ca să ai un viitor ai nevoie de un trecut.. Iar noi nu mai ştim decât regulile banilor. Acestea acoperă tot ceea ce ne făcea să zâmbim şi tot timpul în care am putea zâmbi. Şi totul e negru. Nu mai ştim decât bani.Nu mai suntem nimic. Viaţa e doar o succesiune de amintiri, şi dacă noi nu facem decât să vânăm averi, ne pierdem viaţa fără să păstrăm vreun fluture de amintire, şi trăim în van.
Deci data viitoare când zâmbeşti străine, lasa-ţi inima să tresalte şi să facă în mintea ta un sertăraş pe care să gravezi cu stropi de fericire titlul ,, Memorii” să ai unde să depozitezi instantaneele în care eşti fericit.
Ai să vezi că dacă ţii sertarul în siguranţă şi nu uiţi nici un moment , peste ceva timp , dacă zâmbeşti destul de des , vei găsi acolo o comoară. Se numeşte fericire.
Ce e fericirea ? Căutăm stropii de fericire în viitor , îi fugărim fără sa realizăm că am putea întrece timpul , iar ei ne joacă feste şi pierdem prezentul. Pierdem surâsul pe care ni-l stârneşte alarma ceasului , fericirea ghicirii următoarei melodii la radio , hohotul de râs pentru gluma spusă de vecinul simpattic, licărirea din ochii bătrânei pe care am ajutat-o.
Suntem atât de obsedaţi să găsim o comoară întreagă încât nu mai culegem diamantele din faţa noastră. Nu există un obiect pe acest pământ care să reprezinte fericirea pe care noi o căutăm. Fericirea se cladeşte , nu se caută.
Dar noi suntem atât de prinşi în manipularea asta în care fiecare se vinde pentru bani , în care suntem sclavii unei industrii uriase , incât uităm tot. Uităm citatele vesele , uitam melodiile noastre preferate , locurile noastre secrete, semnele noastre speciale , toate lucrurile care ne fac fericiţi. Ne uităm amintirile. Ne uităm pe noi. Ca să ai un viitor ai nevoie de un trecut.. Iar noi nu mai ştim decât regulile banilor. Acestea acoperă tot ceea ce ne făcea să zâmbim şi tot timpul în care am putea zâmbi. Şi totul e negru. Nu mai ştim decât bani.Nu mai suntem nimic. Viaţa e doar o succesiune de amintiri, şi dacă noi nu facem decât să vânăm averi, ne pierdem viaţa fără să păstrăm vreun fluture de amintire, şi trăim în van.
Deci data viitoare când zâmbeşti străine, lasa-ţi inima să tresalte şi să facă în mintea ta un sertăraş pe care să gravezi cu stropi de fericire titlul ,, Memorii” să ai unde să depozitezi instantaneele în care eşti fericit.
Ai să vezi că dacă ţii sertarul în siguranţă şi nu uiţi nici un moment , peste ceva timp , dacă zâmbeşti destul de des , vei găsi acolo o comoară. Se numeşte fericire.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
