Back in business

Trebuie sa incep prin a-mi cere scuze pentru faptul ca nu am mai scris nimic de teribil de mult timp. Este bineinteles nu din cauza ca nu mai am nimic de spus, ci pentru ca nu am mai avut timp sa scriu.
Am observat in ultima vreme din ce in ce mai multi oameni revoltati. Revoltati de prietenii care ii tradeaza, de lumea infecta, de orice nimic care li se pare scandalos. Evident, comenteaza pe marginea acestor teme cu un ton apocaliptic si amenintator, cu aerul de "lasa ca vedeti voi cand ma fac eu mare" al unor copii mici. Bineinteles, cu totii ne vor demonstra ca au avut dreptate cand nimeni nu i-a crezut cand vor fi ei rich and famous. Problema este ca, fiind prea ocupati sa comenteze, nu au mai avut timp sa faca nimic ca sa ajunga rich and famous, si-au ramas cu comentatul, la acelasi colt de strada de unde au plecat, si din pacate cu aceeasi mentalitate.
Pe toti ne deranjeaza ceva. Desigur, nu facem nimic sa schimbam asta. Si daca nu ajungem unde ne dorim, e de vina sistemul, nenorocitul care a intrat pe pile, nerdul care n-are viata si ne-a luat locul, seful, parintii, tara, oricum, oricine altcineva cu exceptia noastra.
Ideea e ca daca ne-am folosi jumatate din energia pe care o folosim sa-i invinuim pe ceilalti incercand sa ne perfectionam pe noi insine, poate am avea mai multe sanse sa facem ceva constructiv in viata asta, sa schimbam ceva cu adevarat. Inteleg ca sunt multe inconveniente. Dar in loc sa ne plangem pana cand ne dam seama ca am implinit 60 de ani si tot n-am ajuns nicaieri, am putea sa ne straduim sa ne atingem scopurile, sa muncim cu adevarat pentru asta. http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html Food for thought, with all my respect.